V. Învăţământul şi cultura

 

V.I. Învăţământul lăpuşean până la 1900

Şcoala este inima unei localităţi, o lume în continuă mişcare, o bătălie pentru informare, dinspre şi înspre lume.

Ceea ce a asigurat şi asigură trăinicia spirituală a localităţii şi zonei este educaţia şi cultura.

Primele informaţii despre învăţământul lăpuşean datează de la începutul secolului al XVII-lea. Această localitatea avea la începutul acestui secol o populaţie eterogenă destul de numeroasă, în special maghiară rit reformat care aparţinea protopopiatului din Baia Mare.

Sub auspiciile Bisericii Reformate în preajma anului 1622 a fost deschisă prima şcoală din localitate care a fost distrusă împreună cu o parte a localităţii de invazia tătarilor din 1657 şi intervenţia polonezilor care-l urmăreau pe voevodul Kemeny Ioan.

Şcoala a fost situată iniţial în Piaţă, fiind o construcţie din lemn având 3 ½ stânjeni lungime şi 2 ½ lăţime, din care o cameră şi o bucătărie care au aparţinut învăţătorului ca şi locuinţă, iar a treia cameră ca sală de clasă. Mobilierul sălii era unul sumar: în mijlocul sălii pe patru stâlpi înfipţi în pământ sin scândură de brad era făcută o masă şi lângă ea de ambele părţi două bănci lungi..

În anul 1845 această  construcţie (atât cât a fost refăcută iniţial) începe să se dărâme şi s-a făcut propunerea de ridicare a unei noi construcţii, obţinându-se aprobarea, dar revoluţia de la 1848-1849 a spulberat aceste planuri.

Sub impactul anului revoluţionar 1848 în societatea românească se pune tot mai mult problema şcolii şi educaţiei.

La Rogoz funcţiona o şcoală primară greco-catolică în care în anul şcolar 1850-1851 învăţau 61 de elevi îndrumaţi de învăţătorul Constantin Cosma. În acelaşi context în 1851 locuitorii satului Dobric îl aleg pe zece luni învăţător pe Perhaiţa Pavel  în casa căruia va funcţiona şi şcoala

Scolile săteşti erau susţinute de biserică şi populaţie şi şcolarizau copiii între 7-14 ani care deprindeau tainele scrisului, cititului, aritmeticii agriculturii şi religiei.

Până la înfiinţarea Şcolii Elementare Greco-Catolice din Târgu Lăpuş în localitate mai existau două şcoli confesionale: reformată şi romano-catolice.

Şcoala elementară romano-catolică îşi deschide porţile în 1821 în locuinţa preotului unde învăţau 10-12 copiii. În 1837 învăţătorul Paşca Silvestru învaţă 20 de băieţi şi 14 fete, sala de clasă fiind în casa parohială. Principalele materii au fost: Religia şi Morala, Biblia, Limba Maghiară, Latina şi Germana, iar din 1860 s-au introdus discipline noi Matematica, Geografia şi Istoria.

Din 1866 datorită condiţiilor improprii de şcolarizare 16 elevi romano-catolici au frecventat şcoala reformată, iar salarul învăţătorului a fost de 52 frt. şi 50 de griţari.

Şcolile confesionale reformate şi romano-catolice maghiare în Ardeal erau în număr foarte mare comparativi cu cele româneşti, astfel la 1848 cei aproximativ trei milioane de români din Transilvania şi Ungaria dispuneau de două gimnazii: Blaj (1754) şi Beiuş (1828), câteva preparandii: Arad, Oradea şi Carei; şcoli normale la Blaj, Năsăud, Orlat şi Caransebeş; de un liceu episcopal de grad superior la Blaj şi o şcoală preoţească de şase luni la Sibiu. În 1841 s-a întocmit o statistică a şcolilor din Transilvania din care reiese că existau 2.840 de sate cu 1.628 de şcoli din care 298 erau româneşti.. Procesul de învăţământ era reglementat pe baza aşa numitelor Ratio Educationes şi Ratio Studiorum, norme ce aveau caracter unitar în tot imperiul.  După 1850 ca urmare a luptei culturale a românilor au luat fiinţă: Liceul ortodox român din Braşov (1850); Liceul fundaţional greco-catolic grăniceresc Năsăud (1862); Liceul gimnazial de patru case din Brad;  Preparandiile din Blaj, Năsăud, Gherla, Sighetul Marmaţiei şi Caransebeş.

Între 1850 şi 1918 învăţământul românesc din Transilvania  era confesional: ortodox şi unit în subordinea celor două Biserici cu sediul al Sibiu şi Blaj.

În Târgu Lăpuş intelectualitatea românească după 1848 as luat iniţiativa înfiinţării unei şcoli principale greco-catolice în care să fie pregătiţi elevi indiferent de etnie şi religie. Iniţiativa şi sufletul demersurilor ulterioare a avut-o protopopul greco-catolic Ioan Dragomir. Între 1835 şi 1837 acesta a fost profesor de filozofie la Liceul episcopal din Blaj, în 1848 a fost un participant activ la evenimente, iar după revoluţie şi-a pus activitatea pentru ridicarea culturală a românilor. În această activitate laborioasă a fost susţinut de confratele ortodox Vasile Cosma, acesta din urmă primind răspuns negativ din partea episcopului Andrei Şaguna de la Sibiu prin Circulara 520 din 24 aprilie 1852.

Depăşite greutăţile confesionale au apărut altele datorită preşedintelui Primpreturii din localitate Elia Mitkevicz care dorea ridicarea localului din lemn în timp ce protopopul Ioan Dragomir dorea o şcoală din piatră .

Cursurile şcolii au s-au deschis în 1856 într-o casă închiriată cu trei încăperi, iar în 1857 a început construcţia şcolii principale din Târgu lăpuş.

Într-o adunare greco-catolici şi ortodocşi din localitate di 8 martie 1857 doreau ca şi pe viitor să se continue Şcoala naţională din Lăpuşul unguresc.

Şcoala a fost ridicată cu contribuţia satelor şi comunelor din plăşile Lăpuş şi Copalnic Mănăştur :  Lăpuş – Poiana Botizei 20 fr, Boiereni  45 fr, Drăghia 25 fr, Suciu de Sus 65 fr, Strâmbu 50, Cufoaia 30 fr, Larga 40 fr, Lăpuşul Românesc 110 fr, Băiuţ 40 fr, Groşi 35 fr, Târgu Lăpuş 100 fr, Suciu de Jos 24 fr, Poiana Porcului 10 fr,  Coroieni 13 fr, Cupşeni 57 fr, Dobric 25, Libotin 10 fr, Răzoare 15 fr, Rohia 22 fr, Ungureni 15 fr, Cerneşti cu Bloaja 40 fr, Groape cu 2 fr; Copalnic Mănăştur 25 fr, Preluca 30 fr, Ruşor 25 fr, Vad 20 fr, Vima Mare 6 fr, Vima Mică 18 fr, Berinţa 15 fr, Sălniţa 12 fr. În total s-au adunat 1.224 fr, iar populaţia a contribuit şi prin muncă personală. Copiii acelor comune care nu au contribuit la susţinerea şcolii au plătit o taxă între 2 şi 4 fr.

Piatra de temelia a şcolii a fost pusă la 25 iulie 1857 de către Episcopul Diecezei Greco-Catolice din Gherla Ioan Alexi. Edificiul a fost finalizat în 1867 şi a costat aproximativ 20.000 de coroane.

Cu sprijinul Episcopului Ioan Vancea de Buteasa  în 1873 şcoala a fost recunoscută de Ministerul Învăţământului ca Şcoală Confesională Românească.

Pentru susţinerea şi organizarea acestei şcoli în iunie şi decembrie 1873 s-au ţinut două conferinţe alegându-se un comitet care era direct răspunzător de organizarea şi averea şcolii. Acesta era format din Gavril Manu (preşedinte) Teodor Gavruţiu (vice-pteşedinte) Dumitru Varna (perceptor) Vasile Iuga (controlor) Paul Ghindaş (notar) Ioan Marton şi Constantin Popescu  (membrii) şi Petru Codeus (bibliotecar).

Edificiul şcolii a fost ridicat din piatră şi cărămidă în lungime de 24 m, lăţime 18 m, înălţimea cu etajul 7 m. Locul pe care a fost ridicat a fost cumpărat de la un maghiar cu numele de Barta, fiind iniţial o mlaştină în care se scăldau gâştele.

Dintre cei mai renumiţi donatori de la sfârşitul secolului XIX au fost  M Ordinariat din Gherla, Episcopii Ioan Vancea şi Mihail Pavel, N.F. Negruţiu, (400 coroane) Preotul Cristurului (100 coroane) Gavril Manu din Boiereni a dat tot anul toată arenda unei mori din Groşi.

În decurs de 57 de ani cât a existat această şcoală 1856-1913 au învăţat peste 4.000 (4.097) de tineri, după naţionalitate: 3.744 români, 240 maghiari, 51 germani, 62 evrei; după religie 2,567 greco-catolici, 1.177 ortodocşi, 197 romano-catolici 97 reformaţi şi 62 mozaici..

Cei mai importanţi dascăli ai Şcolii Confesionale au  fost. Ioan Dragomir, Sera Gheorghe, Laurenţiu Caba, Teodor Rotaru, Ioan Buşiţia, Teodor Roşu, Demetriu Varna, Ioan Giorgiu, Alexandru Latiş, Vasile Rebreanu (tatăl scriitorului Liviu Rebreanu) Gherghel Teofil, Latiş Vasile, Paul Oana, Ioan Moldovan, Aurel Farcaş. I. Szabo, P. Codeus.

Pe lână această şcoală confesională în localitatea Târgu Lăpuş s-a înfiinţat o şcoală elementară de stat în 1873 cu patru cadre didactice în clădirea Bisericii Reformate pentru care în 1886 statul le-a pus la dispoziţie un teren şi o casă . Director a fost Lebedy Ioan iar învăţători Szeremlei Eszter, Magyarosi Ioan, şi Kerecheş Daniel.

În 1866 s-a înfiinţat o şcoală evreiască numită Talmud Tora având ca preşedinte pe Zaith Herman.

În 1893 în localitate printr-o donaţie făcută de comună s-a înfiinţat o grădiniţă de copii.

Datele cu privire la învăţământul lăpuşan pentru secolul al XIX-lea sunt relativ puţine şi uneori contradictorii, documentaţia fiind dispersată datorită reorganizării administrativ teritoriale ele aflându-se în arhivele de la Cluj, Gherla, Baia Mare, Satu Mare, şi Budapesta (fond ne cercetat de cât parţial), iar o parte din arhiva şcolară patrimoniul confesional greco-catolic a fost distrusă în anii regimului comunist.